28.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinFrumuseţe cu economie

Frumuseţe cu economie

Dacă aţi renunţat la un şampon pentru că nu vă mai convine cum miroase sau dacă nu vă mai place fardul sidefat pe care îl foloseaţi până mai ieri, luaţi în calcul faptul că puteţi economisi sume importante de bani reciclând produsele cosmetice.

Statisticienii au realizat un studiu şi au ajuns la concluzia că, în medie, femeile irosesc sute de milioane de dolari în fiecare an cumpărând produse cosmetice pe care nu le mai folosesc. Doamnele şi domnişoarele care au participat la sondaj au invocat diverse motive pentru faptul că irosesc produsele cosmetice. Unele au spus că nu le fac bine la ten, iar altele au afirmat că nu au constatat nici o îmbunătăţire de când au început să le folosească. Respondentele au mai explicat, de asemenea, că de foarte multe ori au tendinţa de a renunţa la un produs în momentul în care pe piaţă apare o versiune mai bună a acestuia, indiferent dacă au terminat sau nu produsul iniţial. În afară de aceste motivaţii, o explicaţie frecventă a fost că doamnele şi domnişoarele pur şi simplu aruncă produsele într-un sertar şi uită de ele.

Cum puteţi face economii

Dacă vă aduceţi aminte că aţi abandonat crema de faţă care vă făcea pielea prea grasă ori aţi renunţat la fardul care arăta mai bine în cutie decât pe pleoapele dumneavoastră, clar faceţi parte din categoria „risipitoarelor“. Totuşi, situaţia poate fi remediată. Cel mai important sfat ar fi să încercaţi produsele înainte de a le cumpăra. Evitaţi deci să vă achiziţionaţi un produs cosmetic pe baza impulsurilor şi nu vă sfiiţi să cereţi o mostră înainte de a da banii, chiar dacă veţi avea de înfruntat privirile dezaprobatoare ale vânzătoarelor. Încercaţi să nu vă lăsaţi ademenită de oferte speciale.  Într-o primă fază sună foarte bine să cumpăraţi două produse cosmetice la preţul unuia. Reversul medaliei este însă că rămâneţi cu două produse pe care este posibil să nu le folosiţi, ceea ce este mai rău decât dacă aţi rămâne cu unul. Până la urmă, nimic nu este gratis pe lumea aceasta, aşa că gândiţi-vă de două ori înainte să daţi banii pe un set de cosmetice la promoţie.

Nu renunţaţi imediat la folosirea produselor

În general, doamnele şi domnişoarele renunţă la produsele cosmetice nou-achiziţionate după aproximativ cinci utilizări. Experţii spun că este mult prea devreme, pentru că este nevoie de mai mult timp pentru a vă da seama dacă produsul are sau nu efectele aşteptate. Cu toate acestea, o iritaţie apărută în urma folosirii este un motiv întemeiat de a renunţa la respectivul produs. Însă, dacă sunteţi doar dezamăgită că nu obţineţi rezultatele dorite peste noapte, mai aveţi puţină răbdare înainte de a arunca la gunoi ceea ce aţi cumpărat. Dacă totuşi produsul respectiv nu este pe placul dumneavoastră, îl puteţi face cadou. Ca să evitaţi riscul apariţiei unei infecţii, nu faceţi schimb de tuş de ochi, farduri, rimel sau rujuri.

Reciclaţi, refolosiţi, reinventaţi

Dacă noua loţiune hidratantă este prea „puternică“ pentru ten, asta nu înseamnă că nu poate avea efecte benefice asupra părţilor corpului unde pielea este mai uscată, cum este cazul coatelor. La fel de bine, o cremă pentru gomaj care este prea dură pentru faţă poate fi folosită pentru îngrijirea picioarelor.  Fiţi creativă şi găsiţi alte utilizări pentru produsele cosmetice nedorite. De exemplu, şamponul şi balsamul pentru păr pot fi folosite cu succes atunci când spălaţi cu mâna haine din lână sau caşmir.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS